Morphosis Capital investește în Mark Twain International School

Morphosis Capital Fund II, un fond de capital de creștere, împreună cu Vybros Capital Partners, un fond de capital permanent finanțat de o familie belgiană, în calitate de coinvestitor, anunță semnarea acordului de preluare a pachetului majoritar de acțiuni în cadrul Mark Twain International School (IS), prima instituție de învățământ privat înființată în România, cu un curriculum dual. Parteneriatul dintre cele două entități vizează transformarea Mark Twain IS în lider național în domeniul instituțiilor de învățământ privat. Aceasta este prima tranzacție realizată de Morphosis Capital în cadrul celui de-al doilea fond de private equity.

 „Parteneriatul cu Morphosis Capital marchează un moment decisiv pentru dezvoltarea viitoare a Mark Twain International School, dinamizând planurile de a extinde la nivel național oferta noastră de educație premium, care va deveni astfel accesibilă copiilor și tinerilor din cele mai importante orașe din România. Acest pas reprezintă o încununare a peste 28 de ani de evoluție continuă în arena educației private, perioadă în care absolvenții programelor Mark Twain IS au fost admiși, numeroși cu burse de merit, să-și continue studiile universitare și post-universitare în peste 150 de universități naționale și internaționale de renume din 25 de țări de pe glob, precum University of Cambridge, Stanford, London School of Economics, UCLA, Berklee Boston, Guildhall School, EH Lausanne, Babeș-Bolyai Cluj etc. Suntem entuziasmați că, începând cu acest an, avem alături de noi un partener precum Morphosis Capital, cu care suntem perfect aliniați la nivel de viziune, obiective și determinare pentru susținerea dezvoltării Mark Twain IS. Împreună, vom continua să modelăm cu succes viitorul educației private din România și să contribuim la crearea unor generații de elevi vizionari și cu inițiativă, ce vor asigura astfel plusvaloare continuă comunității locale și internaționale”, a declarat Anca Macovei Vlăsceanu, Fondator și Director General Mark Twain IS.

Mark Twain IS a fost fondată în 1995 de către antreprenorii români, Anca și Dan Macovei Vlăsceanu din nevoia de a oferi comunității locale o instituție inovatoare de educație centrată pe elev, ancorată în realitățile și exigențele secolului XXI, cu o viziune globală, în care predarea să se desfășoare exclusiv în limba engleză sau într-un sistem bilingv englez-român. În cei peste 28 de ani de activitate, Mark Twain IS a evoluat în mod constant de la nivelul preșcolar, în 1999 fiind deschisă apoi școala primară, între 2002-2005, gimnaziul și liceul, iar între 2006 și 2008, a devenit prima școală autohtonă privată din România, complet acreditată International Baccalaureate (IB) World.

În prezent, Mark Twain IS deține un portofoliu complet format din peste 14 acreditări naționale și internaționale, distincții naționale și internaționale acordate școlii pentru rezultatele notabile, precum și titlul de „Most Progressive School of Romania”, acordat de The Education View, Center for Excellence, în 2023. Mark Twain IS este una dintre puținele școli private din România care oferă elevilor săi posibilitatea de a alege între a susține examenul de bacalaureat național sau internațional, oferind un program preuniversitar dual, raport optim profesor-elev, multiple proiecte axate pe STEM, arte, sport și responsabilitate socială, accent puternic pe dezvoltarea profesională a dascălilor, și peste 40 de materii extracurriculare pe lângă programul școlar de bază. Mark Twain IS își desfășoară activitatea în două campusuri verzi în apropierea Pădurii Băneasa: Junior Campus, dedicat copiilor de grădiniță şi școală primară, precum şi Secondary Campus, unde studiază elevii de gimnaziu şi liceu.

Între anii 1995-2023, peste 5.000 de elevi din România și din alte 55 de țări au urmat programe în cadrul Mark Twain IS, iar în prezent, 60% dintre elevii care studiază în cadrul școlii provin din familii române sau mixte, iar restul de 40% reprezintă peste 45 de naționalități.

Suntem încântați să anunțăm prima tranzacție realizată de cel de-al doilea fond Morphosis Capital într-un sector strategic important pentru orice țară – educația. Mark Twain IS este astăzi unul dintre cele mai puternice nume din sectorul educației private din România, un reper construit de-a lungul a peste 28 de ani de doi antreprenori remarcabili, Anca și Dan Macovei Vlăsceanu. Mark Twain IS este, de asemenea, un pionier în sistemul de învățământ privat, fiind prima școală care a introdus curriculum-ul dual în România. Ne bucurăm că Anca și Dan au decis să continue dezvoltarea Mark Twain IS la nivel național cu Morphosis Capital și suntem încrezători că împreună vom aduce un suflu nou în sistemul educațional privat din România. Obiectivul nostru este clar: să transformăm Mark Twain International School în liderul incontestabil al educației private din România. Viziunea noastră comună este de a extinde renumele școlii la nivel național, prin promovarea realizărilor remarcabile ale elevilor din cadrul Mark Twain IS și redefinirea standardelor de excelență în educație în toate orașele importante ale țării”, a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partner, Morphosis Capital.

Valoarea investiției în Mark Twain IS este cuprinsă în intervalul de 7-15 milioane de euro urmărit de către Morphosis Capital în cadrul celui de-al doilea fond de private equity. Infuzia de capital va contribui la expansiunea Mark Twain IS în București și în alte orașe importante din România, atât organic, prin deschiderea de noi instituții de învățământ, cât și prin potențiale preluări de centre de învățământ private existente.  

Tranzacția a fost facilitată de firmele de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu (RTPR), în calitate de consilier juridic al Morphosis Capital, și Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA), în calitate de consilier juridic al Mark Twain IS. KPMG a realizat procesul de due diligence financiar și fiscal pentru Morphosis Capital, iar Oxygen Finance pentru Mark Twain IS. Tranzacția este supusă aprobării de către Consiliul Concurenței.

Investiția în Mark Twain IS este prima realizată de către cel de-al doilea fond Morphosis Capital. Prin primul fond, lansat in decembrie 2018, Morphosis Capital deține participații în alte cinci companii din România, respectiv DocProcess, Medima Health, EMI, Cronos Med și Stay Fit Gym.

###

Despre Mark Twain International School

Mark Twain International School este o școală privată, internațională, independentă și coeducațională, având un program de studiu impresionant, atât bilingv, cât și doar în limba engleză, destinat elevilor din întreaga lume. Mark Twain IS oferă elevilor săi un mediu de învățare performant, încurajator, prolific, adaptat nevoilor, configurațiilor și obiectivelor lor individuale, ceea ce le va stimula curiozitatea și dorința de cunoaștere pe parcursul întregii vieți și le va asigura succesul, increderea și creativitatea în lumea de mâine. Școala este acreditată de Bacalaureatul Internațional pentru a preda toate cele trei programe educaționale captivante, fiind totodată pe deplin acreditată de Ministerul Educației din România.

Despre Morphosis Capital

Morphosis Capital Cooperatief UA este un fond de private equity înființat în anul 2018 de patru antreprenori români, Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru, Dragoș Petre și Andrei Gemeneanu, care își propune să contribuie la dezvoltarea și transformarea IMM-urilor românești.  Fondul European de Investiții (FEI), principala platformă de finanțare pentru IMM-urile europene, cofinanțat prin Programul Operațional Regional, este investitorul principal al Morphosis Capital, în timp ce fondatorii înșiși sunt cofinanțatori. Morphosis Capital investește în companii românești cu potențial ridicat de creștere din sectoare precum: servicii medicale, tehnologie, producție și servicii B2B, cu perspective de extindere internațională și EBITDA de minimum jumătate de milion de euro. Portofoliul Morphosis Capital include DocProcess, Medima Health, EMI, Cronos Med și Stay Fit Gym. În 2023, Morphosis a realizat primul exit prin vânzarea participației sale minoritare în Clinicile Dentare Dr. Leahu către Regina Maria.